VIDEO | Black Friday 2022. Ce produse poți cumpăra de la eMag cu reduceri de 40%. Aproape 70% dintre articolele care vor fi puse în vânzare de la prima oră au cel mai mic preț din acest an

Publicat: 07/11/2022, 18:12

eMag, cel mai mare retailer online din România, a pregătit pentru ediția din acest an a Black Friday, din 11 noiembrie, 1,5 milioane de oferte, care însumează reduceri de peste 350 de milioane de lei.

  • Produsele scoase la vânzare de „Vinerea neagră” vor avea, în medie, o reducere de 35 – 40% în acest an.
  • Aproape 70% dintre articolele care vor fi puse în vânzare de Black Friday, de la prima oră, au cel mai mic preț din acest an.
  • Cele mai căutate articole, conform studiilor comandate, sunt, după aproape trei ani de pandemie, electrocasnicele, hainele, încălțămintea și cosmeticele.
  • Pe lângă produsele clasice, românii pot cumpăra și carne de porc sau un velier.
  • Bugetul mediu al unui client pentru Black Friday este de 2.500 de lei, mai mare ca anul trecut.
  • Pentru ediția din acest an, eMag estimează vânzări de 639 milioane de lei.
  • Data-limită asumată de eMag pentru livrarea produselor comandate de Black Friday este 25 noiembrie.

Câte 200 de camioane cu produse au fost descărcate zilnic, în ultimele două, trei săptămâni, în depozitele eMag de la Joița, județul Giurgiu, aproape de Capitală, astfel că aproximativ 12,5 milioane de articole – și acestea sunt doar cele livrate de cel mai mare retailer online din România – sunt pregătite să fie vândute și livrate de aici. Cu tot cu produsele aduse aici de retailerii din ecosistemul eMag, numărul este „indecent” de mare, de zeci de milioane de produse, după cum a declarat Tudor Manea, CEO al eMag, luni, la conferința de presă dedicată.

În cele două centre logistice de la Joița, care se întind pe 60 de hectare, sunt 1.500 de angajați care, ajutați de o instalație robotizată și tehnologie de ultimă generație – ce include un braț robotic și aproximativ 10 kilometri de bandă transportoare – sunt pe ultima sută de metri cu pregătirile.

La centrele de la Joița – unul construit în 2018, al doilea terminat în acest an – au fost peste 150 de milioane de euro investiți, dintre care 43 de milioane în instalația automatizată, cu 430 de roboți, care, spune Iulian Stanciu, este peste ce se găsește în Europa de Vest și chiar Statele Unite.

„Prin productivitatea foarte bună, instalația automatizată produce costuri mai mici, astfel că, de exemplu, costul de livrare a rămas același sau chiar a scăzut, pentru anumite metode de livrare, este gratuit pentru Genius. Și calitatea livrării crește, prin două componente: o dată, scade durata livrării, și în București putem să livrăm în aceeași zi – comandă sâmbătă, livrată sâmbătă, comandă duminică, livrată duminică – sau peste noapte, a doua zi, în toată țara, într-un procent foarte, foarte mare. Și, doi, putem consolida mult mai bine toate produsele de pe comandă în aceeași cutie, salvând astfel spațiu, timp și îmbunătățind experiența clientului, că de acolo plecăm de fapt”, a detaliat Iulian Stanciu, președintele executiv al eMag, pentru Gândul.

Potrivit conducerii companiei, pe lângă creșterea capacității de procesare și scăderea duratei de livrare, investiția în tehnologie ajută eMAG să mențină neschimbat prețul livrării, în ciuda creșterii prețurilor la energie și carburant.

Dacă într-o zi normală, de aici pleacă în medie 100.000 de articole zilnic, de Black Friday se așteaptă ca numărul articolelor livrate să ajungă la 300.000, iar pe viitor, investiția va permite ca numărul să crească la 450.000 de articole în fiecare zi.

Startul vânzărilor pentru a 12-a ediție a acestui evenimentul organizat de eMag va fi dat vineri dimineața, la prima oră, după ultimele retușuri. Anul trecut, eMag a dat startul Black Friday vineri 12 noiembrie, la ora 7:25, după ce site-ul a fost oprit pe timpul nopții.

În acest an, numărul ofertelor este cu o jumătate de milion mai mare decât la ediția de anul trecut, ajungând la 1,5 milioane, și valoarea vânzările este estimată să crească, la 639 milioane de lei, de la 600 milioane de lei din 2021.

În medie, reducerile sunt de 35-40%, dar merg și până la 50-60% la unele produse.

Potrivit președintelui executiv al eMag, Iulian Stanciu, vânzările de Black Friday, deci dintr-o singură zi, echivalează cu cele dintr-o lună normală, reprezentând aproximativ 7-8% din încasările anuale.

Ce produse sunt la ofertă

Numărul românilor care au auzit de Black Friday a crescut la 93% în acest an, față de 90% în 2021, iar bugetul mediu pe care și-au propus să îl aloce, conform studiilor, a crescut la 2.500 de lei, cu 13% mai mult decât în 2021, de 2.200 de lei la ediția trecută, conform unui studiu Kantar.

„Trendurile arată că oamenii merg foarte mult pe zone de fashion și cumpără foarte multe produse din zona de electrocasnice, mici, mari, dar nu în ultimul rând și zona de gadgeturi este una pe care clienții o preferă în această perioadă. Un alt trend pe care l-am observat este că reducerile sunt foarte importante în această perioadă cu inflație mare, de aceea ne așteptăm ca Black Friday de anul acesta să fie un mare succes”, a detaliat Tudor Manea, CEO al eMag, pentru Gândul.

Astfel, conform studiilor, oferta ține cont de nevoile din această perioadă ale oamenilor care vor căuta anul acesta de Black Friday:

  • produse electrocasnice mici (39,1%)
  • televizoare (33,5%)
  • telefoane mobile (22,6%)
  • haine (22,4%)
  • frigidere (20,7%)

25 noiembrie, termen-limită pentru livrări

Toți clienții care vor face cumpărături de Black Friday de la eMag, le vor primi până cel târziu în 25 noiembrie, conform promisiunii companiei. În București, eMAG estimează că aproape 40.000 de colete vor ajunge la easybox în seara de Black Friday, chiar pe 11 noiembrie. În prezent, rețeaua de easybox-uri a ajuns la 3.600.

Potrivit lui Alexandru Niculescu, vicepreședinte operațiuni eMAG, sunt programate ture extinse, zi și noapte, astfel că estimează că va fi un număr zilnic de livrări de 300.000 – 350.000, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, 11 – 13 noiembrie, iar 75% expediate din depozit către clienți în primele cinci zile.

Ce poți cumpăra de Black Friday

De Black Friday, pe 11 noiembrie, clienții eMAG pot cumpăra o gamă variată de produse:

  • 160.000 de electrocasnice mici
  • 60.000 de televizoare
  • 205.000 de smartphone-uri și gadget-uri
  • 40.000 de laptopuri
  • 60.000 de frigidere și mașini de spălat
  • 350.000 de produse fashion
  • 1,5 milioane de scutece
  • 150.000 de jocuri și jucării
  • 300.000 de produse pentru casă și grădină
  • 60 de tone de cafea
  • 120.000 de sticle cu băuturi alcoolice

Produse speciale:

  • peste 24.000 de nopți de cazare în România
  • mașini, velier și motocicletă în valoare de peste 7,5 milioane de euro
  • peste 10 kg de aur
  • peste 58 de tone de carne de porc
  • servicii medicale- abonamente, screening și analize
  • 2.500 de vouchere cu reducere de 50% la bilete de avion
  • ceasuri și bijuterii de lux

Pentru ziua cu cele mai multe reduceri din an, în care traficul în site depășește 12 milioane de vizite, eMAG a investit peste 4,3 milioane de euro în servere și servicii de tip cloud precum și în chatbot-ul virtual Dana, care vine în completarea echipei de relații cu clienții cu informații cât mai actualizate și soluții mai rapide la situațiile pe care le întâmpină clienții.

În ziua de Black Friday, eMAG oferă patru vouchere în valoare de 25 de lei în cele patru aplicații de ecommerce, eMAG, Tazz, Fashion Days și Freshful celor care cumpără un abonament Genius între 7 și 13 noiembrie. Astfel costul abonamentului pe un an de zile este zero.

În plus, cei care doresc să plătească eșalonat, pot achita în patru rate prin contul eMAG/My Wallet la produsele pe care le achiziționează în ziua de Black Friday pentru un milion de clienți, dar și soluții de finanțare cu până la 40 de rate fără dobândă prin cardurile bancare.

România, hub regional de comerț

Din centrele logistice de la Joița pleacă produse și către celelalte două piețe externe pe care eMag și-a consolidat poziția în ultimii ani, Bulgaria și Ungaria – unde are un centru logistic, compania românească devenind lider de piață. În cele două țări, eMag a planificat Black Friday pentru 18 noiembrie.

„În Bulgaria ne apropiem de 100 de milioane de euro investiți, iar acolo suntem lideri de piață și suntem cea mai mare companie românească pe piața din Bulgaria, cu venituri totale în Bulgaria, ne apropiem de un miliard de lei, deci venituri semnificative. Iar în Ungaria, la fel, suntem lideri de piață, avem venituri de peste un miliard de lei, și investiții mari doar în logistică, în Ungaria, am investit cred 95 de milioane de euro ne-a costat depozitul, plus toate echipamentele. Iar România devine, interconectând aceste țări, un hub regional de comerț, și nu doar pentru ceea ce vindem noi, ci și pentru sellerii din market place. Și aici am tras foarte tare de antreprenorii români să se dezvolte, să se mute către online, iar după ce s-au mutat, acum îi ajutăm să se dezvolte internațional”, a detaliat Iulian Stanciu pentru Gândul.

Companie românească fondată în 2001, eMAG este un pionier al pieței de comerț online din România, cu 8 milioane de clienți, a devenit în 2022 cel mai valoros brand românesc și prima companie de ecommerce care ocupă primul loc în clasamentul Brand Finance. În urma investițiilor din 2021, grupul eMAG a înregistrat o cifră de afaceri de 9,57 miliarde de lei în 2021, dintre care veniturile realizate de eMAG în România reprezintă 5,68 miliarde de lei. Dante International SA, compania care cuprinde eMAG România, Fashion Days România şi realizează vânzări pentru eMAG Bulgaria şi eMAG Ungaria, a înregistrat o cifră de afaceri de 7,346 miliarde de lei în 2021.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Secretariatul lui Moș Crăciun s-a redeschis în Franța